Claudiu Zamfir

UPDATE Formularul 600: Amânare mai mare decât se știa

Thumbnail

Guvernul va amâna termenul de depunere a formularului 600 până pe 15 aprilie, a declarat, miercuri, la începutul ședinței executivului, noul prim-ministru, Viorica Dăncilă. UPDATE. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență de prelungire a termenului. Inițial, 31 ianuarie 2018 era termenul până la care persoanele fizice autorizate, cei cu venituri din activități independente, cei cu dividende și alți contribuabili trebuia să depună formularul în vederea plății contribuțiilor sociale.

Ministerul Finanțelor a făcut un proiect de ordonanță de urgență care prevedea amânarea termenului de 31 ianuarie până pe 1 martie, însă acum Guvernul vrea să prelungească și mai mult perioada.

„Astăzi vom adopta o ordonanță de urgență pentru prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare, Ministerul Finanțelor trebuie să identifice o soluție permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activități independente iar plata să se facă o singură dată pe an, ci nu anticipat” - a spus Dăncilă.

UPDATE. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență de prelungire a termenului. Formularul 600 – Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate – va putea fi depus până la 15 aprilie 2018, a anunțat executivul.

„Măsura a fost luată în scopul creșterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii (contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate). Menționăm faptul că au fost depuse circa 28.500 de formulare, dintr-un număr total estimat de aproximativ 210.000, potrivit estimărilor făcute la nivelul anului 2016” - precizează Guvernul.

Marți noul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, i-a îndemnat pe contribuabilii vizați să nu-l mai depună, pentru că declarația va fi eliminată.

”La şedinţa de Guvern de mâine, va fi discutată o OUG prin care vom amâna acest formular până la final de martie, timp în care vom încerca să găsim cea mai bună soluţie. În această perioadă, nimeni nu mai trebuie să mai depună acest formular. Vom găsi o soluţie pentru a nu se mai depune acest formular”, a spus Teodorovici.

Formularul 600 a fost introdus de guvernarea PSD-ALDE în formula guvernului Tudose, în decembrie 2017, cu termend e depunere 31 ianuarie 2018.

În prezent, aproximativ 210.000 de pesoane fizice autorizate (PFA) și alte persoane fizice care obțin venituri din activități independente au obligația să depună formularul 600, pentru contribuțiile sociale, a precizat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care a dat asigurări că are capacitatea de procesare astfel încât să nu apară aglomerație la ghișee.

Formularul 600, reprezentând “Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate”, este prevăzut prin O.P.A.N.A.F. nr. 4140/2017 elaborat în baza O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10 noiembrie 2017.

Potrivit ANAF, de la 1 ianuarie 2018, în cazul contribuabililor persoane fizice, care în anul fiscal precedent au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, CAS și CASS se datorează astfel:

-        CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în anul fiscal precedent, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei);
 

-        CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 lei pentru anul fiscal 2018).

Începând cu 1 ianuarie 2018, indiferent de numărul activităților desfășurate și de nivelul venitului realizat, când acesta este cel puțin egal cu plafonul minim, CAS (25%) se datorează la un venit ales cel puțin egal cu nivelul salariului de bază minim brut pe țară (1.900 lei în anul 2018), iar CASS (10%) se datorează la salariul de bază minim brut pe țară.

Formularul 600 se depune doar de către persoanele care realizează venituri cel puțin egale cu plafoanele minime menționate. Persoanele fizice care obțin venituri sub plafon nu au obligația depunerii declarației, dar pot opta pentru depunerea acesteia în vederea asigurării în sistemele sociale.

Citește mai multe despre formularul 600 și contribuțiile pentru activități independente 2018:

Parerea ta despre articol
Vizualizari
293
Conţinut
Adauga comentariu