Claudiu Zamfir

325 milioane euro, noi fonduri europene POR pentru afaceri mici și mijlocii

Thumbnail

Firmele mici și mijlocii din România vor putea beneficia de o suplimetare de fonduri europene de 325 de milioane de euro prin Programul Operațional Regional (POR), conform unei decizii luate, marți, a anunțat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Suplimentarea de fonduri, decisă de Comitetul de Monitorizare a POR 2014-2020, se face prin redistribuire de fonduri în interiorul acestui program, de la alte axe de finanțare, a declarat ministrul pentru fonduri europene, Rovana Plumb, care a condus ședința comitetului.

 “Am aprobat, în CM POR, modificările solicitate de autoritățile locale din mediul urban, din orașe mici și medii, realocând, astfel, 200 milioane euro pentru infrastructura socială și rutieră. Totodată, pentru consolidarea competitivității mediului de afaceri, am alocat suplimentar 325 milioane euro. Acești bani vor susține investițiile în IMM-uri” - a spus Plumb, potrivit comunicatului.

Firmele mici și mijlocii beneficiază de fonduri europene în cadrul POR 2014-2020 prin axa prioritară 2 a acestui program - ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”.

Înainte de suplimentare, această axă prioritară avea alocată suma totală de 877,11 milioane de euro, bani proveniți de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Cu aceste fonduri se finanțează investiții în:

  • construcția/ modernizarea și extinderea spațiului de producție/ servicii IMM, inclusiv dotare cu instalații, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, mașini, inclusiv noi tehnologii,
  • crearea/ modernizare/ extinderea incubatoarelor/ acceleratoarelor de afaceri, inclusiv dezvoltarea serviciilor aferente.

Cu acești bani se finanțează microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, printr-o serie de linii de bani europeni, despre care StartupCafe.ro a mai scris:

 

 

Rezultatele POR la zi - bugete mari, plăți mici

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este gesionat de autoritatea de management din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Programul are alocați în total 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, iar 1,5 miliarde de euro - contribuția națională.

Banii erau alocați inițial pe 12 axe prioritare, dar la ședința de marți a Comitetului de Monitorizare, la POR s-a decis adăugarea încă unei axe: Axa prioritară 13 – “Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, cu o alocare de 200 milioane euro.

Noua linie de finanțare se va concentra pe orașele mici și mijlocii din România, precum și pe incluziunea socială a populației defavorizate, prin sprijinirea investițiilor în infrastructura de bază, centre sociale, comunitare - a mai spus Ministerul Dezvoltării Regionale. Tipurile de intervenții propuse în cadrul acestei axe se regăsesc pentru finanțare în versiunea curentă a Programului Operațional Regional în alte axe prioritare.

Celelate axe prioritare finanțează în principal autorități locale, dar și firme și universități, pentru investiții cum ar fi: transfer tehnologic, drumuri județene, infrastructură urbană, infrastructură de educație și de sănătate etc.

Potrivit ministerului, în cursul celor 2 ani de la aprobarea POR, au fost lansate 38 de apeluri de proiecte, în valoare de peste 5,5 miliard de euro, reprezentând 53,40% din alocarea totală a programului.

De asemenea, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 1 miliard de euro. Dar plățile efectuate către beneficiari au totalizat 43,44 milioane de euro.

Prezent la comitetul de la București, Carsten Rasmussen, șeful Unității România din cadrul DG Regio a apreciat totuși rata de contractare a programului. ”Acum avem o rată importantă de contractare, o creștere semnificativă înregistrată în perioada verii și  primele plăți procesate – o prima dovadă tangibilă a progresului fizic înregistrat în implementarea proiectelor din fonduri europene în România. Etapa de absorbție zero s-a terminat, intrând, în sfârșit, în etapa de implementare. Vă felicit pentru că v-ați respectat promisiunea de a încheia procesul de acreditare a autorităților de management până la sfârșitul lunii august și sunt deosebit de încântat să observ progresele făcute față de toamna trecută” - a spus oficialul Comisiei Europene, citat de comunicatul ministerului.

Vizualizari
10496
Conţinut
Adauga comentariu